Iașul, capitala Moldovei, trăiește înconjurat de vii, dar se comportă ca un oraș fără vin. Avem Cotnari, Hermeziu, Strunga, Huși — nume grele, vechi, cu tradiție — și totuși, în oraș, nu găsești o cramă adevărată unde să simți povestea acestor vinuri. E o rușine și o ironie amară: trăim lângă comoară, dar ne mulțumim să privim de departe.
De ce? Pentru că producătorii moldoveni s-au obișnuit prea mult cu confortul. Vând bine în supermarketuri, trimit loturi peste hotare, dar nu investesc în experiență, în oameni, în poveste. Vinul moldovenesc a ajuns o mândrie doar pe etichetă, nu și în realitate.
Cramele din Dealu Mare, Transilvania sau Dobrogea au înțeles de mult că vinul nu se vinde doar la litru, ci prin atmosferă, tradiție și emoție. La Iași, în schimb, podgoriile stau cuminți în satele lor, așteptând ca turiștii să vină până la poarta lor. Dar turiștii vin în oraș, nu în câmp. Și, în loc să-i întâmpinăm cu un pahar de vin local, îi trimitem direct la bere.
E timpul să spunem lucrurilor pe nume: producătorii moldoveni nu fac destul. Au potențial uriaș, vinuri premiate, povești de spus — dar le țin închise între rândurile de vie. Iașul are nevoie de crame urbane, wine baruri autentice, evenimente de degustare și colaborări între producători și oraș.
Vinul nu e doar o afacere, e o cultură. Iar cultura asta, la Iași, lipsește tocmai din vina celor care ar trebui să o ducă mai departe. Dacă nu ne trezim curând, riscăm ca Moldova să fie cunoscută pentru trecutul ei viticol, nu pentru prezentul său.
Așa că, dragii noștri producători, ridicați privirea din butoi și priviți orașul. E plin de oameni care ar vrea să cunoască vinul moldovenesc — nu din raft, ci din pahar.
