La Iași, sezonul acesta fotbalul a primit un invitat special: Tony da Silva, antrenorul care pare mai degrabă să fi venit cu pachetul „Vizitează Moldova în 10 pași simpli”, decât cu tactica pentru Liga 1.
Oficial, omul a sosit să conducă Poli Iași spre glorie. Neoficial — dacă ne luăm după ritmul cu care se plimbă pe marginea terenului — pare că își caută următorul obiectiv turistic: Palatul Culturii, Copou sau, cine știe, poate o ieșire liniștită la un ceai pe Esplanadă, în timp ce echipa încearcă să își amintească ce e aceea „presiune la minge”.
Mulțumiri ironice, ediția Iași
Mulțumim, domnule da Silva, pentru efortul depus:
– Pentru că ați transformat fiecare meci într-o experiență spirituală în care suporterii meditează profund la sensul vieții.
– Pentru că ați redefinit ideea de „pregătire”, transformând antrenamentele într-o formă artistică de observație pasivă.
– Și, mai ales, pentru că ați demonstrat că turismul și fotbalul pot coexista… în aceeași persoană.
Importurile exotice ale Politehnicii
Dar surprizele nu se opresc aici. Iașul, oraș cu tradiție fotbalistică, pare să fi devenit brusc o destinație de lux pentru jucătorii „aduși de afară”.
Ce dacă fotbaliștii locali, crescuți pe terenurile orașului, pun uneori mai mult suflet și înțeleg tribuna? Detaliu minor. Important e că noile achiziții vin cu CV-uri impresionante, uneori atât de impresionante încât nimeni nu pare să știe exact de unde.
Iar performanțele lor… să spunem doar că sunt invers proporționale cu salariile. Pe scurt: joacă puțin, costă mult – un fel de “delicatesă fotbalistică”, dar fără gust.
Concluzie amar-ironică
În timp ce suporterii așteaptă fotbal, la Iași se livrează atmosferă de vacanță prelungită. Cu Tony da Silva la timonă și cu lotul plin de „vedete” care joacă în reluare, Poli pare mai degrabă o agenție de turism sportiv accidental.
Dar, cine știe? Poate într-o zi excursia se va transforma în performanță. Până atunci, rămânem cu ironia… și cu speranța că următorul turist va veni măcar cu o idee de pressing.
