În fiecare dimineață, la porțile marilor spitale din Iași se formează aceleași cozi. Ambulanțe care vin una după alta, pacienți sprijiniți de rude, oameni obosiți care așteaptă pe holuri înguste. Iașul este, oficial, pol medical regional, dar în realitate funcționează adesea la limita capacităților sale.
Un oraș care tratează o regiune întreagă
Spitalele ieșene nu deservesc doar orașul și județul. Zilnic, pacienți din Botoșani, Vaslui, Neamț, Suceava sau chiar din Republica Moldova ajung la Iași în căutarea unui diagnostic corect sau a unei intervenții care nu se poate face în spitalele mai mici.
„Am venit din Vaslui. La noi nu există medic pe specialitatea asta”, spune o femeie care așteaptă de câteva ore pe un scaun de plastic, în fața unui cabinet. Pentru mulți, Iașul este ultima speranță.
Această presiune regională se vede cel mai clar în Unitățile de Primiri Urgențe, unde numărul pacienților depășește frecvent capacitatea de lucru.
Ture lungi, personal insuficient
Dincolo de ușile cabinetelor, medicii și asistentele lucrează în ture prelungite, adesea cu personal incomplet. Gărzi de 24 de ore, pauze inexistente, decizii luate sub presiune.
„Suntem mai puțini decât ar fi nevoie. Uneori faci munca a doi sau trei oameni”, spune un medic, sub protecția anonimatului. „Nu e vorba de lipsă de dedicare, ci de epuizare.”
Problema nu este nouă, dar s-a accentuat. Migrația cadrelor medicale, pensionările și blocajele la angajare au creat goluri greu de acoperit. Tinerii medici vin, dar nu suficienți pentru a compensa plecările.
Holuri pline, paturi insuficiente
În multe secții, paturile sunt ocupate la maximum. Pacienți pe tărgi, consultații făcute pe holuri, internări amânate. Imaginea este cunoscută, dar rar spusă pe larg.
„Nu e o situație excepțională, e o stare permanentă”, spune o asistentă. „Ne adaptăm zilnic.”
Pentru pacienți, aglomerația înseamnă așteptare, nervi, uneori neîncredere. Pentru personal, înseamnă stres continuu și risc crescut de erori.
Investiții promise, realitate lentă
Autoritățile vorbesc de ani de zile despre modernizarea sistemului sanitar ieșean: spitale regionale, extinderi, dotări moderne. Unele proiecte au început, altele sunt încă pe hârtie.
„Avem aparatură bună, dar nu suficient personal să o folosim la capacitate maximă”, spune un medic. „Problema nu este doar clădirea, ci oamenii.”
Între promisiuni și implementare, sistemul funcționează din inerție și sacrificiu individual.
Vocile din interior
Majoritatea medicilor evită declarațiile publice. Nu din lipsă de opinie, ci din teamă sau oboseală. Ce spun, însă, în privat, se repetă:
– e nevoie de mai mult personal
– de o distribuție mai bună a pacienților în regiune
– de respectarea timpilor de odihnă
„Ne place ceea ce facem. Dar nu poți duce un sistem întreg în spate la nesfârșit”, spune un alt medic.
Un sistem care rezistă, dar cu ce preț?
Iașul rămâne un centru medical de referință, datorită profesionalismului oamenilor care lucrează aici. Dar acest statut vine cu un cost: suprasolicitare constantă.
Spitalele ieșene nu sunt doar instituții, ci linii de apărare pentru o regiune întreagă. Iar întrebarea care rămâne este una incomodă, dar necesară:
cât timp mai poate rezista sistemul sanitar ieșean fără investiții reale în oameni, nu doar în clădiri?
