Într-o dimineață, țara s-a trezit… fără politicieni.
Nu fugiseră, nu fuseseră alungați, pur și simplu dispăruseră. Ca o promisiune electorală după alegeri.
La început, lumea a fost speriată.
— Cine mai decide?
— Cine mai vorbește la televizor?
— Cine mai explică de ce nu se poate?
Primele efecte
Parlamentul a devenit muzeu.
Ghidul le spunea vizitatorilor:
„Aici se vorbea mult și se făcea puțin. Vă rugăm să nu atingeți nimic, e tot original.”
Ședințele au dispărut, dar problemele n-au mai avut cu cine să se ascundă.
Așa că oamenii au început să le rezolve singuri. Groaznic.
Economia – tragedie totală
Fără politicieni:
- nu s-au mai mărit taxe „temporar”;
- nu s-au mai tăiat salarii „din responsabilitate”;
- nu s-au mai promis autostrăzi desenate cu markerul pe hartă.
Bugetul s-a echilibrat din greșeală.
Un contabil a leșinat când a văzut că cifrele se leagă.
Administrația publică – șoc și groază
Funcționarul nu mai avea „ordin de sus”.
A trebuit să gândească.
Unii au cerut concediu medical.
Dosarele nu mai făceau turul birourilor, pentru că nimeni nu le spunea:
„Mai trebuie o ștampilă.”
Ștampilele au intrat în depresie.
Presa, în derivă
Fără politicieni:
- nu mai era cine să se certe seara;
- nu mai era cine să dea vina pe „fosta guvernare”;
- talk-show-urile s-au redus la 10 minute, din lipsă de scandal.
Un moderator a întrebat disperat:
— Dar pe cine mai urâm azi?
Poporul, în panică
Oamenii au început să-și dea seama de ceva grav:
nu mai aveau pe cine să dea vina.
Dacă școala nu mergea, trebuia reparată.
Dacă spitalul era prost, trebuia schimbat.
Dacă drumul era stricat… trebuia asfaltat.
Un coșmar civic.
Final neașteptat
După un timp, cineva a întrebat:
— Nu ne e dor de politicieni?
Liniște.
O muscă.
Un bec economic.
— Hai să nu exagerăm, a spus cineva.
Și așa a rămas țara fără politicieni:
mai puțină vorbă,
mai multă treabă,
și mult mai puține promisiuni care nu există decât ca să fie încălcate.
Iar când cineva a încercat să candideze din nou, lumea l-a întrebat:
— La ce folosești?
Și n-a știut ce să răspundă.