În România, primarul este ales direct de cetățeni, dar guvernează, în realitate, la mâna consilierilor locali, a majorităților fragile, a intereselor de partid și a negocierilor obscure. Rezultatul este o administrație lentă, blocată și adesea incapabilă să ia decizii ferme. De aici apare o întrebare tot mai des rostită, dar rar asumată public:
n-ar fi mai eficient ca primarul să aibă puteri executive reale, aproape dictatoriale, dar să răspundă strict și dur în fața cetățenilor?
🏛️ Democrație fragmentată, responsabilitate diluată
În forma actuală, primarul:
- propune,
- consiliul local blochează,
- partidul negociază,
- iar cetățeanul pierde.
Când un proiect eșuează, nimeni nu răspunde clar. Primarul dă vina pe consilieri, consilierii pe primar, iar administrația rămâne paralizată. Puterea este împărțită, dar responsabilitatea este dispersată.
🧠 Primarul executiv: putere mare, răspundere pe măsură
Modelul unui „primar puternic” nu înseamnă dictatură în sens clasic, ci:
- decizie executivă rapidă, fără blocaje politice artificiale,
- libertatea de a implementa proiecte asumate în campanie,
- eliminarea negocierilor sterile din consiliile locale.
Dar cheia acestui model este alta: răspunderea totală.
Primarul nu se mai poate ascunde în spatele voturilor din consiliu. Tot ce merge prost devine vina lui directă.
⚖️ Putere mare, sancțiuni reale
Dacă primarul ar avea puteri sporite, atunci sancțiunile ar trebui să fie pe măsură:
- evaluare anuală publică a performanței,
- penalizări financiare sau administrative pentru neîndeplinirea obiectivelor,
- mecanisme clare de suspendare sau revocare înainte de termen,
- răspundere personală pentru decizii care aduc prejudicii comunității.
Nu doar DNA după zece ani, ci cetățenii, în timp real.
🗳️ Primarul să răspundă doar în fața cetățenilor
Un astfel de model ar muta centrul de greutate:
- de la partide → la comunitate,
- de la negocieri → la rezultate,
- de la promisiuni → la fapte.
Primarul nu ar mai fi „șeful unui partid local”, ci managerul comunității, angajat direct de cetățeni, cu contract politic clar și obiective măsurabile.
⚠️ Riscuri reale, dar controlabile
Desigur, există riscuri:
- abuz de putere,
- decizii arbitrare,
- favoritisme.
De aceea, un „primar puternic” trebuie să fie dublat de:
- transparență totală a deciziilor,
- acces public la bugete și contracte,
- justiție rapidă și funcțională,
- presă locală liberă și activă.
Puterea fără control este periculoasă.
Dar blocajul permanent este la fel de nociv.
🏁 Concluzie incomodă
Poate că România nu suferă de prea multă autoritate locală, ci de prea puțină responsabilitate reală.
Un primar cu puteri clare, dar cu sancțiuni dure și control civic permanent, ar putea face mai mult pentru comunitate decât un primar slab, prizonier al consilierilor și intereselor de partid.
Nu avem nevoie de dictatori.
Avem nevoie de lideri locali care nu se pot ascunde.
