Spațiul public românesc pare prins într-o buclă nesfârșită a scandalului. De la politică la televiziuni, de la rețele sociale la dezbateri publice, atenția noastră este captată aproape exclusiv de conflicte, declarații șocante, greșeli și vinovați. În tot acest zgomot, soluțiile rămân pe plan secundar, uneori complet absente. Am ajuns să consumăm scandalul ca divertisment și să tratăm rezolvarea problemelor ca pe un detaliu plictisitor.
Scandalul este simplu. Are personaje, emoție, dramatism și, mai ales, audiență. Se vinde ușor, se distribuie rapid și cere puțin efort intelectual. O acuzație, o gafă, o ceartă televizată sunt mai atractive decât un plan coerent de reformă sau o analiză serioasă. Astfel, cultura scandalului se hrănește din reacții rapide și indignare instantanee, nu din înțelegere sau construcție.
În politică, acest fenomen devine extrem de nociv. Discuțiile despre educație, sănătate sau economie sunt reduse la dueluri verbale, atacuri personale și jocuri de imagine. Politicienii învață rapid că este mai eficient să creeze un conflict decât să explice o soluție. Scandalul le aduce vizibilitate; soluțiile, responsabilitate. Iar responsabilitatea costă.
Mass-media joacă un rol esențial în această ecuație. Sub presiunea audienței și a vitezei, multe redacții preferă titluri explozive în locul investigațiilor temeinice. Analiza este înlocuită de breaking news, iar contextul dispare în favoarea emoției. Publicul este ținut într-o stare constantă de alertă, dar rar ajunge mai bine informat.
Pe termen lung, efectul este devastator. Ne obișnuim cu problemele, dar nu cu rezolvarea lor. Ne consumăm energia pe furie și ironie, nu pe presiune civică pentru schimbare. Când totul devine scandal, nimic nu mai pare cu adevărat grav. Indignarea se diluează, iar neîncrederea în instituții crește.
În opoziție, cultura soluțiilor presupune răbdare, competență și dialog. Presupune să pui întrebări incomode, dar și să cauți răspunsuri aplicabile. Înseamnă să analizezi ce funcționează în alte societăți, să adaptezi, să testezi și să corectezi. Este mai puțin spectaculoasă, dar infinit mai utilă.
Cultura soluțiilor cere și un alt tip de public. Un public dispus să asculte, nu doar să reacționeze. Să ceară programe, nu replici virale. Să sancționeze lipsa de idei, nu doar greșelile de exprimare. Fără această cerere din partea societății, oferta va rămâne una de scandal.
Adevărata maturitate a unei democrații nu se măsoară în numărul de controverse zilnice, ci în capacitatea de a transforma problemele în politici publice funcționale. Scandalul poate aprinde o scânteie, dar doar soluțiile pot menține focul schimbării.
În cele din urmă, alegerea ne aparține tuturor. Putem continua să consumăm conflicte sau putem începe să cerem construcție. Pentru că o societate care trăiește doar din scandal riscă să rămână blocată într-un permanent „breaking news”, fără niciun final fericit.
