Trăim vremuri în care lumea pare că vorbește din ce în ce mai tare, dar se înțelege din ce în ce mai puțin. Conflicte care se prelungesc, alianțe care se reconfigurează, economii care respiră sacadat și o tehnologie ce avansează mai repede decât capacitatea noastră de a o cuprinde moral. În acest context global tensionat, fiecare stat este obligat să-și definească nu doar poziția, ci și vocea.
România se află, din nou, într-un punct de intersecție. Geografic, strategic, dar și simbolic. Suntem la granița dintre lumi care se privesc cu suspiciune, membri ai unor structuri occidentale solide, dar cu reflexe interne încă fragile. Avem un potențial care ne este recunoscut mai des din afară decât din interior, și o importanță strategică despre care se vorbește mai mult în rapoarte decât în dezbateri reale.
În timp ce marile puteri își negociază influența la nivel global, România pare adesea preocupată să gestioneze urgențe mărunte, conflicte interne sau calcule electorale pe termen scurt. Nu lipsa de resurse ne definește, ci lipsa unei direcții asumate pe termen lung. Avem specialiști, avem poziție, avem istorie recentă care ne-ar putea învăța multe — dar rareori le adunăm coerent într-un proiect de țară.
Politicienii noștri vorbesc frecvent despre stabilitate, despre parteneriate și despre „interesul național”. Mai rar, însă, vedem aceste concepte traduse în decizii curajoase, consecvente și explicate onest cetățenilor. Într-o lume în care transparența și credibilitatea sunt monede politice tot mai valoroase, discursul gol riscă să devină o formă de autoizolare.
Poate că marea provocare a României nu este lipsa de oportunități, ci capacitatea de a le recunoaște la timp. Nu de a alege între Est și Vest — această alegere este deja făcută — ci de a decide ce fel de partener vrem să fim: unul care reacționează sau unul care propune; unul care așteaptă sau unul care construiește.
În final, într-o lume aflată într-un permanent dezechilibru, importanța unei țări nu este dată doar de locul în care se află pe hartă, ci de claritatea cu care știe cine este și încotro merge. România încă are timp să-și răspundă singură la aceste întrebări. Important este să o facă înainte ca alții să decidă în locul ei.
