Iașul se revendică adesea drept capitală culturală, universitară și istorică a Moldovei. Cu toate acestea, una dintre structurile esențiale ale vieții democratice – presa locală – traversează una dintre cele mai fragile perioade din ultimele decenii. Între misiunea de a informa și nevoia strictă de a supraviețui economic, jurnalismul ieșean pare prins într-o zonă gri, în care compromisurile devin regulă, iar vocația, excepția.
De la watchdog la comunicator de criză
Presa locală a avut, mult timp, rolul de câine de pază al comunității: a documentat abuzuri, a pus presiune pe administrație, a creat dezbateri publice reale. Astăzi, o mare parte din energia redacțiilor este consumată de lupta pentru vizibilitate și finanțare. Subiectele sunt alese nu neapărat pentru relevanța lor publică, ci pentru potențialul de trafic, reacție rapidă sau partajare pe rețelele sociale.
În acest context, jurnalismul de investigație a devenit rar, costisitor și riscant. Analiza profundă este înlocuită de știrea scurtă, alarmistă, iar reportajul de teren este sacrificat în favoarea comunicatelor preluate aproape integral.
Dependența financiară și fragilizarea independenței
Una dintre cele mai mari vulnerabilități ale presei ieșene este dependența economică. Publicitatea locală este limitată, iar fondurile publice – direcționate prin contracte de promovare sau „informare” – devin, de multe ori, un colac de salvare. Prețul acestui colac este însă ridicat: autocenzura.
Critica administrației locale, a instituțiilor publice sau a actorilor politici este adesea diluată sau amânată. Nu prin ordine explicite, ci printr-un mecanism mult mai subtil: teama de a pierde finanțarea, accesul sau „relațiile bune”.
Redacții mici, presiuni mari
Redacțiile s-au micșorat drastic. Un jurnalist face azi munca a trei: scrie, filmează, editează, postează, monitorizează comentarii. Timpul pentru verificare, contextualizare sau reflecție dispare. Epuizarea profesională devine normă, iar meseria își pierde atractivitatea pentru tinerii bine pregătiți.
În loc să fie un spațiu de formare și dezbatere, presa locală riscă să devină un simplu canal de distribuție a informației brute, adesea neverificate sau insuficient explicate.
Publicul: consumator grăbit, nu cetățean implicat
Nici publicul nu este lipsit de responsabilitate. Ritmul rapid al consumului media, preferința pentru scandal și titluri explozive, lipsa apetitului pentru texte lungi sau analitice contribuie la degradarea conținutului. Presa oferă ceea ce se cere – sau ceea ce pare că se cere.
Astfel, jurnalismul local ajunge să informeze fragmentar, să emoționeze superficial și să obosească rapid, fără a mai construi o înțelegere coerentă a realității locale.
Concluzii sumbre
Jurnalismul ieșean nu este mort, dar este grav slăbit. Între idealul profesional și realitatea economică, balanța înclină tot mai des spre supraviețuire. Fără investiții reale, fără modele de finanțare independente și fără un public care să ceară mai mult decât senzațional, presa locală riscă să devină irelevantă.
Iar un oraș fără o presă locală puternică nu este doar mai prost informat, ci mai vulnerabil, mai manipulabil și mai singur. În tăcerea care se așterne atunci când jurnalismul renunță la întrebări incomode, problemele nu dispar – ele doar se adâncesc.
