Ne plângem de sistem, dar îl alimentăm zilnic
Românii au devenit experți în a critica sistemul. Îl considerăm lent, corupt, ineficient. Ne enervează instituțiile, ne revoltă nedreptățile și ne întrebăm, aproape reflex, „de ce nu funcționează nimic?”. Este o întrebare legitimă. Dar, poate, incompletă.
Pentru că adevărul pe care îl evităm este acesta: sistemul nu funcționează nici pentru că noi îl alimentăm zilnic.
Nu vorbim aici despre marile cazuri de corupție sau despre deciziile politice de la vârf. Ci despre lucrurile mici, aparent neînsemnate, pe care le facem fără să le mai punem la îndoială. O „atenție” dată ca să meargă mai repede. O regulă ocolită pentru că „toți fac la fel”. O declarație incompletă, o adresă fictivă, un compromis acceptat pentru confortul personal.
Fiecare dintre aceste gesturi pare minor. Dar împreună construiesc exact sistemul pe care îl criticăm.
Ne-am obișnuit să credem că vina este întotdeauna în altă parte. În politicieni, în instituții, în „cei de sus”. Și, fără îndoială, există responsabilități majore acolo. Dar această perspectivă ne oferă și un avantaj convenabil: ne scoate pe noi din ecuație.
Realitatea este mai incomodă. Sistemul nu este o entitate abstractă. Este suma comportamentelor noastre. Atunci când acceptăm mici abateri, când închidem ochii sau când profităm de ele, contribuim direct la perpetuarea lui.
Mai mult, există o contradicție pe care o trăim zilnic. Ne dorim corectitudine, dar căutăm scurtături. Vrem reguli respectate, dar doar atunci când nu ne încurcă. Ne indignăm când suntem nedreptățiți, dar suntem dispuși să profităm când avem ocazia.
Această dublă măsură nu face decât să mențină sistemul exact așa cum este: imperfect, incoerent și greu de schimbat.
Schimbarea nu vine doar din reforme sau din legi noi. Ea începe dintr-un loc mult mai simplu și mai greu în același timp: din comportamentul individual. Din refuzul de a mai accepta „merge și așa”. Din alegerea de a respecta regula chiar și atunci când nimeni nu ne obligă.
Poate că nu putem schimba totul peste noapte. Dar putem opri, măcar parțial, mecanismul care alimentează problema.
Pentru că, în final, sistemul nu este doar al lor. Este și al nostru. Și, fie că vrem sau nu să recunoaștem, îl construim în fiecare zi.