Nu ducem lipsă de legi. Ducem lipsă de consecințe
România nu este o țară fără reguli. Este, mai degrabă, o țară în care regulile există, dar nu contează. Avem legi pentru orice: pentru trafic, pentru administrație, pentru școală, pentru viața de zi cu zi. Problema nu este că nu știm ce trebuie făcut. Problema este că știm și alegem, constant, să ignorăm.
Adevărul incomod este acesta: în România nu lipsesc legile, ci consecințele. Iar fără consecințe, legea devine o sugestie.
Ne-am obișnuit cu ideea că „merge și așa”. Că dacă încalci o regulă, există șanse mari să nu pățești nimic. Sau, mai rău, să scapi ușor. Sistemul nu doar că permite acest lucru, dar uneori pare construit în jurul lui. Aplicarea legii este selectivă, inconsistentă și, de multe ori, întârziată până când nu mai contează.
În acest context, respectarea regulilor devine o excepție. Cei care aleg să le respecte sunt priviți ca fiind rigizi sau naivi. În schimb, cei care le ocolesc sunt admirați pentru „descurcăreală”. Este poate cea mai toxică inversare de valori pe care o trăim: corectitudinea devine slăbiciune, iar încălcarea regulii – inteligență.
Dar o societate nu se poate construi pe excepții și improvizații. Fără consecințe clare, sistemul se degradează inevitabil. Nu brusc, nu spectaculos, ci lent, prin acumularea a mii de mici încălcări tolerate. Fiecare regulă ignorată devine precedent. Fiecare abatere nepedepsită devine normă.
Apoi ne mirăm că lucrurile nu funcționează. Că instituțiile nu sunt respectate. Că încrederea în stat este scăzută. Dar cum ar putea fi altfel, când legea nu este aplicată egal și constant?
Nu avem nevoie de mai multe legi. Avem deja prea multe. Avem nevoie de un lucru mult mai simplu și, aparent, mult mai greu: aplicarea lor. Fără excepții, fără scuze, fără negocieri.
Pentru că, în final, o lege care nu produce consecințe nu este lege. Este doar un text ignorat. Iar o societate care tolerează asta nu este una liberă sau flexibilă, ci una în care regulile există doar pentru cei care aleg, încă, să le respecte.