Primării mici, cheltuieli mari. Poate că România are nevoie de profesori și medici mai mult decât de încă un consiliu local

România continuă să funcționeze după o structură administrativă construită pentru alte vremuri. În multe zone ale țării există comune cu 500, 700 sau 1.000 de locuitori care au primar, viceprimar, aparat administrativ și câte 7 sau 9 consilieri locali. Toate acestea înseamnă salarii, indemnizații, sedii, mașini, cheltuieli de funcționare și birocrație.

Întrebarea pe care tot mai mulți oameni încep să și-o pună este simplă: cât de sustenabil mai este acest model?

În multe dintre aceste comune, bugetele locale abia reușesc să acopere cheltuielile administrative. Dezvoltarea reală aproape că nu există. Drumurile rămân degradate, școlile se golesc, dispensarele dispar, iar tinerii pleacă spre orașe sau în străinătate.

Cu toate acestea, structura administrativă rămâne intactă, ca și cum numărul locuitorilor nu s-ar fi schimbat niciodată.

În același timp, România se confruntă cu o criză uriașă de personal în domenii esențiale. În multe sate nu există medic de familie. Unele școli funcționează cu profesori suplinitori sau cu norme incomplete. Lipsesc asistente medicale, infirmieri, logopezi, consilieri școlari și specialiști care chiar ar putea schimba viața unei comunități.

Și atunci apare întrebarea firească: nu ar fi mai util ca o parte din banii cheltuiți pentru întreținerea unor administrații supradimensionate să fie redirecționați spre oameni care oferă servicii reale comunității?

Poate că în locul unei comune cu 700 de locuitori, care are primar, viceprimar și consiliu local complet, ar fi mai eficientă o administrare comună cu localitățile apropiate. Iar economiile făcute să fie folosite pentru aducerea unui medic permanent, a unor asistente medicale sau a unor profesori bine plătiți.

Pentru un copil din mediul rural, un profesor bun poate conta mai mult decât existența unui nou birou administrativ. Pentru un bătrân bolnav, prezența unui medic în sat poate însemna enorm. Aceste lucruri produc efecte reale, nu doar statistici administrative.

Mai multe state europene au făcut deja astfel de reforme. Au redus numărul unităților administrative, au comasat comune și au investit economiile în servicii publice. Nu a fost simplu, pentru că orice reformă administrativă deranjează interese locale și calcule politice. Dar pe termen lung, comunitățile au avut de câștigat.

În România însă, fiecare tentativă de reorganizare se lovește de rezistență politică. Pentru mulți, o primărie înseamnă influență, funcții și control local. De aceea, reforma este mereu amânată.

Între timp însă, satele se golesc, iar statul continuă să cheltuie bani pentru a întreține structuri administrative care, în unele cazuri, servesc tot mai puțin cetățeanul.

Poate că a venit momentul să discutăm sincer despre priorități. Despre ce este mai important pentru o comunitate mică: încă un aparat administrativ sau accesul la educație și sănătate decentă?

Pentru că viitorul satului românesc nu va fi salvat de numărul consilierilor locali, ci de oamenii care pot oferi servicii esențiale și motive reale pentru ca familiile tinere să rămână acolo.