LIVE Bolojan anunță o „săptămână foarte importantă” pentru PNRR: Cele șase proiecte intră în Parlament
Bolojan: „Nu va scădea niciun venit”. Ce a anunțat premierul despre salarizare, ANI, spitale și carburanți
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat joi că noua lege a salarizării din sectorul public are șanse reduse să fie adoptată în sesiunea extraordinară a Parlamentului de săptămâna viitoare și că va fi nevoie de încă o sesiune pentru închiderea acestui jalon din PNRR.
În conferința de presă susținută după ședința de guvern, șeful Executivului a prezentat stadiul celor șase proiecte de reformă de care depinde accesarea ultimei tranșe de granturi din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de 4,6 miliarde de euro în următoarele trei luni, și a susținut că acestea reprezintă „un instrument de dezvoltare a României”, nu doar condiții impuse de Comisia Europeană.
Bolojan a insistat că noua lege a salarizării nu va reduce veniturile niciunui angajat din sectorul public și că, în timp, aproximativ două treimi dintre salarii vor crește, în timp ce restul vor rămâne temporar la nivelul actual, până vor fi ajunse din urmă. El a explicat că proiectul urmărește reducerea diferențelor salariale dintre instituții care au atribuții similare și a avertizat că respingerea reformei ar însemna revenirea la indexarea generală a salariilor cu inflația, ceea ce ar accentua dezechilibrele existente.
Premierul a anunțat totodată că Guvernul va susține în Parlament menținerea obligativității publicării declarațiilor de avere pe site-urile instituțiilor, a cerut o analiză a angajărilor și a cheltuielilor din sistemul sanitar înainte de deblocarea a mii de posturi solicitate de spitale și a dat asigurări că, în pofida riscurilor generate de războiul din Marea Neagră și de perturbările din transportul petrolului din Kazahstan, România nu se confruntă cu un risc imediat de deficit de carburanți.
Spotmedia.ro transmite, în format LIVE TEXT, principalele declarații ale premierului Ilie Bolojan
- Am avut azi ultima ședință de guvern înaintea sesiunii extraordinare a Parlamentului în care discuțiile vor fi calate pe PNRR. Urmează o săptămână importantă. Sunt șase capitole importante care corespund unor proiecte depuse în Parlament. Cu excepția unuia dintre ele, pot fi dezbătute fără probleme.
- Unul este recompensarea personalului din ANAF și Vamă pentru încasările suplimentare. proiectul este avizat de Comisia Europeană.
- Al doilea este legate de cariera funcționarilor publici. Vor mai fi probabil observații la acest proiect. Un la treilea proiect este codul urbanismului, cu impact mare, de 790 milioane de euro. Este în dezbatere la Comisia de administrație în Cameră, astfel încât de la 1 ianuarie 2028 eliberarea autorizațiilor de construcție în București să se facă de primăria generală, nu de primăriile de sector.
- Al patrulea proiect vizează decarbonizarea.
- Un alt domeniu este legat de incompatibilități și de ANI, cu un proiect depus de domnul Predoiu. Un altul încă nefinalizat este cel legat de salarizare. În faza în care suntem, cred că este puțin probabil să avem o dezbatere finală săptămâna viitoare, cred că este nevoie de încă o sesiune extraordinară.
- PNRR nu este un scop în sine, ci un instrument de dezvoltare a României, de consolidare a sistemelor publice, de stabilire a unor mecanisme prin care sistemele noastre să fie mai puternice și mai reziliente. Granturile cumulate în următoarele trei luni înseamnă 4,6 miliarde de euro. Înseamnă consolidarea încrederii în România, în respectarea angajamentelor și în seriozitatea noastră, înseamnă o societate mai așezată, mai bazată pe reguli, fără abordări discreționare.
- Unul dintre cele mai dificile proiecte este legat de Legea salarizării. Trebuia adoptat anii trecuți, dar a fost pasat de guvernele anterioare. Am considerată că nu trebuie să ne prioritizăm imaginea, ci interesul României. Introduce mai multă echitate în salarii, în funcție de puterea economiei și este un mecanism stabil, cu o valoare de referință ce se indexează în funcție de dinamica economică.
- Avem ministere care au azi salarii duble față de alte ministere, deși fac aproximativ același lucru. Nu va scădea niciun venit. La final vor crește două treimi din salarii, iar o treime din salarii vor stagna până când vor fi ajunse din urmă de către cele două treimi.
- Noi am ajuns cu acest proiect pornind de la suma de cheltuieli de personale de 166 de miliarde, adică 8,1% din PIB. Pentru 2027, avem 174 de miliarde, adică 7,9% din PIB. Pe aceste sume au semnat partidele un acord. În baza discuțiilor cu sectoarele bugetare. Ministerul Muncii a constatat unele probleme, a văzut care sunt așteptările și propunerea pe care MM a făcut-o a fost ca anvelopa salarială să crească cu o valoare mai mare. Au fost purtate discuții și cu Comisia Europeană și s-a acceptat un plafon de 12,1 miliarde de lei în plus, adică tot 8,1% din PIB, în funcție de creșterea nominală a PIB-ului.
- Au continuat negocieri și pe parcurs au apărut discuții privind drepturile salariale prin hotărâri judecătorește, acte subsecvente. Dacă proiectul nu se aplică, indiferent ce guvern vom avea, de la 1 ianuarie vor fi indexate salariile cu inflația pe un an de zile, iar o indexare cu 7% ne duce exact la aceeași creștere de 12 miliarde. Numai că cei care au acum mai mult vor primi și mai mult, iar cei care au puțin, vor primi puțin.
- În loc de slogane, de lucruri care sună bine, să venim cu soluții realiste. A nu vota un proiect nu este o soluție pentru anii următori.
- Proiectul privind incompatibilităților trebuia adoptat în primul trimestru al anului. La data la care dl ministru Marinescu și-a predat mandat era un draft de OUG care nu era pus în acord cu ANI. Domnul Predoiu s-a pus în acord cu Agenția și au avut loc discuții și am avut o propunere care prevedea obligativitatea publicării declarațiilor de avere. A început consultarea cu partidele, însă dl Marinescu nu a mai trimis propuneri, cum a spus inițial.
- Proiectul s-a înregistrat la Parlament cu mai multe modificări, printre care cea de a nu mai avea obligativitatea publicării declarației de avere. Guvernul va susține în comisii ca forma adoptată de Parlament să fie cea prin care declarațiile de avere să fie publicate obligatoriu pe site-ul instituției.
- Un alt proiect este legat de aprobarea acordului de împrumut pentru SAFE. Este nevoie de o lege în așa fel încât România să poată cere avansul de 2,5 miliarde de euro.
- Atacul cibernetic care a blocat baza de date a Agenției Naționale de Cadastru. Se lucrează la remedierea atacului. Este vorba de STS, SRI și DSNC care spun că nu au fost afectate datele legate de proprietăți. Acum se transferă aplicațiile în cloud-ul guvernamental. Estimarea este că, în cursul săptămânii viitoare, se va relua activitatea Agenției.
- Consider că discuțiile vor avea loc în Parlament legate de acordarea unei prelungiri pentru contractele care trebuiau închise până la finele lunii să beneficieze de TVA redus, de o prelungire cu o durată de cel puțin care acoperă zilele de nefuncționare la ANCPI, de două săptămâni.
- Referiri la legea privind salarizarea, anume posturile din sănătate care sunt solicitate a fi deblocate. Este nevoie de un memorandum care trebuie aprobat după o analiză. La 193.000 de angajați din sistemul de sănătate ni s-au solicitat deblocarea a 26.000 de posturi, mai bine de 10% din numărul de posturi totale. În condițiile în care, din cele 132.000 de paturi din spitale, 90% în sectorul public, gradul mediu de ocupare este de 65%.
- Cheltuielile de personal medii în spitale este în medie de 65%. Sunt și câteva zeci de spitale în car ajung la 90%, care funcționează doar ca să dea salarii.
- Managerii de spital încasează două treimi din banii de spitale chiar dacă nu ar trata niciun pacient, iar diferența din decontările de servicii ale spitalelor. Am cerut azi în guvern Ministerul Sănătății ca până luni să finalizeze o analiză în care spitalele care au cheltuieli de personal peste media națională să fie depunctate dacă cer angajări noi, precum și cele care au un grad de ocupare a paturilor sub medie. Fie personalul să fie dislocat către secții cu activitate, fie să redirecționăm paturile către un necesar în societate, precum paturile de paliație care sunt de numai 4.000. Să lucrăm la cauze, în așa fel încât să avem bani în sănătate pentru serviciile care se oferă pacienților. Dacă vom continua cu acest sistem, nu ne vor ajunge niciodată banii.
- Avem cam 27.000 de medici în sectorul public. În fiecare an avem 7.000 de absolvenți de medicină generală, jumătate la taxă. Avem 4-5.000 cu rezidențiatul și la final avem 1.000-1.500 angajați în sistem. Avem o înghesuială în orașele mari ca oamenii să intre în sistem, iar în zonele mai puțin dezvoltate avem un deficit de medici.
- O scurtă informare privind piața carburanților în contextul în care avem situația de război din Marea Neagră ce crește riscul pentru transportatori, atacurile cu drone asupra companiilor care livrează din Kazahstan. În următoarele două săptămâni estimăm că nu vor fi probleme. Rompetrol caută rute alternative. dacă nu, producția va scădea în august cu 10-15% la rafinăria Petromidia.
- Depozitul care aprovizionează România de la Oil Terminal nu poate aproviziona cadențat trenurile care livrează către vestul țării, din cauza trenurilor de pasageri. Activitatea va fi transferată pe durata nopții în așa fel încât să nu avem probleme în perioada următoare.
- Eventualele modificări din Parlament să nu perturbe activitatea economică, să nu creeze un deficit de combustibil pe piața românească. Am discutat cu domnul Nazare la o variantă care să poată fi luată în discuție.
Conferința de presă a premierului interimar are loc într-un moment important pentru Guvern, care pregătește pachetul de proiecte legislative necesare îndeplinirii jaloanelor din PNRR. Acestea ar urma să fie adoptate în sesiunea extraordinară a Parlamentului convocată pentru 27 iulie.
Pe agenda sesiunii extraordinare se află șase proiecte de lege considerate esențiale pentru deblocarea ultimei tranșe de granturi din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro. Potrivit PNL, patru proiecte au fost deja depuse în Parlament, iar celelalte două se află în etapa finală a consultării publice.
Printre cele mai disputate se numără noua lege a salarizării în sectorul public. Cele cinci mari confederații sindicale au cerut joi retragerea proiectului și au anunțat că nu vor mai participa la negocieri, iar PSD a transmis în repetate rânduri că nu îl va vota dacă va duce la scăderea veniturilor unor categorii de bugetari.
Controverse există și în jurul proiectului privind integritatea în funcțiile publice. PSD acuză că modificările propuse de PNL și USR ar slăbi atribuțiile Agenției Naționale de Integritate, în timp ce UDMR susține că declarațiile de avere ar trebui să rămână confidențiale.
The post <span style="color:#990000;">LIVE</span> Bolojan anunță o „săptămână foarte importantă” pentru PNRR: Cele șase proiecte intră în Parlament appeared first on spotmedia.ro.
Sursa: https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/live-ilie-bolojan-conferinta-de-presa-dupa-sedinta-de-guvern